Skip links

Bitdefender GravityZone EDR Cloud

Detecție avansată, monitorizare permanentă și răspuns rapid la nivelul dispozitivelor terminale

Bitdefender GravityZone EDR Cloud este o soluție de tipul Endpoint Detection and Response (EDR) ce oferă instrumentele necesare pentru apărare împotriva atacurilor cibernetice și simplifică sarcinile echipelor de IT.

Prezentare generală

GravityZone EDR Cloud asigură următoarele funcționalități principale:

detectează în timp real amenințările complexe, inclusiv atacuri ransomware, fileless și zero day,

tehnologia avansată de analiză a riscurilor examinează în permanență nu numai dispozitivele terminale, ci și comportamentul uman, utilizând sute de factori pentru a identifica, prioritiza și oferi îndrumări privind reducerea riscurilor pentru utilizatori, rețele și dispozitivele terminale,

tehnologia de corelare a datelor la nivel de endpoint permite detectarea atacurilor avansate care implică mai multe puncte terminale în infrastructuri hibride (stații de lucru, servere sau containere),

identifică lacunele de protecție și impactul incidentelor,

cu ajutorul reprezentărilor vizuale complete ale acțiunilor atacatorilor, îmbogățite cu informații despre context și amenințări, soluția Bitdefender evidențiază căile de atac, ușurând sarcinile echipei de IT.

GravityZone EDR Cloud integrează tehnologii Bitdefender premiate, precum sistemele de Machine Learning, scanare în cloud și sandbox analyzer, astfel încât poate detecta activități suspicioase sau dăunătoare neidentificabile cu ajutorul mecanismelor tradiționale de prevenție la nivelul dispozitivelor terminale. Soluția oferă astfel vizibilitate totală asupra tehnicilor, tacticilor și procedurilor (TTP) utilizate în atacurile cibernetice active.

Cum funcționează Bitdefender GravityZone EDR Cloud

Fiecare agent Bitdefender EDR instalat la nivel de endpoint monitorizează în permanență dispozitivul și trimite în mod securizat informații și detalii despre evenimentele suspecte către GravityZone Control Center.

  Aici, tehnologia Bitdefender cross-endpoint colectează și sintetizează evenimentele de la nivelul dispozitivelor finale și generează rapoarte vizuale cu incidentele de securitate prioritare, permițând administratorilor să investigheze rapid și să răspundă eficient la amenințări.

Gravity Zone oferă și rapoarte detaliate privind modul în care au fost afectate procesele în întregul lanț al incidentului de securitate.

Ce beneficii aduce Bitdefender GravityZone EDR Cloud

Monitorizează rețeaua pentru a descoperi din timp activitățile suspecte și oferă instrumentele necesare pentru a permite organizației să lupte împotriva atacurilor cibernetice.

Compensează deficitul de competențe în domeniul securității: permite echipelor companiei să reacționeze eficient prin prioritizarea automată a alertelor și răspunsul printr-un singur click.

Diminuează riscurile. Soluția analizează în permanență infrastructura pentru a identifica riscurile în funcție de sute de factori, la nivel de utilizator, rețea, sistem de operare etc.

Minimizează efortul operațional. Bitdefender GravityZone EDR este furnizată din cloud, necesită un nivel redus de întreținere, iar agenții software sunt ușor de implementat și de integrat în arhitectura de securitate deja existentă.

Asigură vizualizarea incidentelor la nivelul întregii companii permite răspunsul eficient la amenințări, limitarea răspândirii de laterale a atacurilor și oprirea acestora în curs de desfășurare.

Permite descoperirea atacurilor în stadii incipiente cu ajutorul capacităților de căutare ample pe baza indicatorilor de compromitere și tehnicilor MITRE ATT&CK.

Agentul software Bitdefender EDR este ușor de implementat, cu costuri reduse, asigură eficiență și protecție maxime, cu efort minim.

Arhitectură

GravityZone EDR Cloud are următoarele componente:

Sandbox Analizer (threat analytics),

Agenți software de tip EDR,

Centrul de control GravityZone: alertarea, vizualizarea (Graph interactiv), investigarea și răspunsul la incidente,

Event Recorder (trimite informații despre evenimente suspecte).

Servicii oferite de Safetech Innovations

Safetech Innovations oferă servicii complete de integrare a sistemelor de securitate IT, reunind un ansamblu de aplicații software și componente hardware pentru a funcționa ca o soluție unică și consistentă care îndeplinește un set specific de obiective de afaceri. Cu Safetech, puteți integra soluția Bitdefender GravityZone EDR Cloud în arhitectura de securitate a companiei dumneavoastră, având garanția unei instalări și configurări corecte. Lucrând cu specialiștii noștri experimentați în implementare, organizația dumneavoastră se asigură că noua soluție IT este implementată eficient și eficace, minimizând perioadele de nefuncționare și maximizând rentabilitatea investiției.

Serviciile oferite includ:

Analiza amenințărilor și a vulnerabilităților existente/potențiale,

Evaluarea riscurilor și a impactului asupra afacerii,

Consultanță pentru asigurarea confidențialității, integrității și disponibilității informațiilor,

Implementarea soluțiilor recomandate pentru a atinge un nivel optim de securitate, menținând astfel o afacere sănătoasă pe termen lung,

Monitorizarea continuă a evenimentelor și răspunsul la incidentele de securitate cibernetică,

Transfer de cunoștințe.

Safetech Innovations este una dintre cele mai experimentate companii de securitate cibernetică din România. Avem 12 ani de activitate și peste 600 de proiecte finalizate în acest domeniu pentru clienți din multiple sectoare economice.

În prezent, în Safetech Innovations lucrează peste 60 de angajați, dintre care 40 sunt membri ai echipei tehnice.

Contactează-ne