Skip links

Safetech, partener la ediția 2023 a Bucharest Cybersecurity Conference

Safetech, partener la ediția 2023 a Bucharest Cybersecurity Conference

În perioada 12-13 octombrie, Safetech Innovations a participat la ediția din 2023 a Bucharest Cybersecurity Conference, organizată de Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Desfășurată la Romexpo, conferința a combinat două zile de prezentări și discuții în cadrul unor paneluri, cu zone ample de networking și de standuri expoziționale ale partenerilor evenimentului.

Conferința a adunat cei mai relevanți jucători de pe piața securității cibernetice, de la agenții guvernamentale și autorități publice la mediul academic și companii private. Principalele teme abordate au inclus reglementările locale și europene din domeniul securității cibernetice, provocările în domeniile economice cheie, pregătirea viitorilor specialiști și integrarea inteligenței artificiale în securitate.

Ionut Georgescu, Director de Operațiuni al Safetech, a participat în panelul “Fortifying Financial Fortresses: Cybersecurity in Banking and Finance”, moderat de Dan Cîmpean, Director al DNSC.

Una dintre ideile punctate în cadrul acestui panel a fost că instituțiile bancare din România se deosebesc între ele în privința nivelului de securitate pe care îl adoptă. Există în prezent în țară bănci care au investiții solide și procese mature privind securitatea, și pentru care reglementările legale actuale în această privință doar reflectă modul acestora de funcționare, însă există și alte instituții financiare care vor aplica măsuri solide de securitate numai dacă reglementările legale le vor impune aceasta. În aceste cazuri reglementările contribuie direct la securizarea domeniului.

Cu toate acestea, domeniul financiar bancar este în prezent unul din cele mai reglementate sectoare economice în privința securității și rezilienței informatice, având de respectat atât reglementari naționale, cât și reglementări la nivelul Uniunii Europene, iar diversitatea acestora generează numeroase provocări pentru jucătorii din domeniul financiar. Ionut Georgescu a subliniat că atât autoritățile cât și furnizorii trebuie să traducă aceste provocări în limbaj de business, astfel încât decidenții din industria financiar-bancară să înțeleagă riscurile și pierderile concrete pe care le pot suporta dacă ignoră riscurile de securitate cibernetică.

De asemenea, Ionut Georgescu a evidențiat că, având în vedere nivelul în creștere al digitalizării în activitatea cotidiană, este necesar ca securitatea cibernetică să fie conștientizată ca o prioritate, ceea ce presupune informarea și educarea generalizată privind normele de bază ale securității digitale.

Inițiată încă din 2011, sub numele de CERTCON, Bucharest Cybersecurity Conference a crescut progresiv, devenind una dintre cele mai mari reuniuni ale reprezentanților publici și privați din domeniul securității cibernetice din țară.