Ce trebuie să învețe companiile din România după atacul de la ANCPI. Ionuț Georgescu, CEO Safetech, la ZF Live
Atacul cibernetic care a paralizat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară a scos la suprafață o discuție pe care mediul de business românesc o amână de prea mult timp: cât de pregătite sunt, de fapt, organizațiile din România să reziste unui atac de amploare? Ziarul Financiar a deschis acest subiect în cadrul emisiunii ZF Live, într-o discuție dintre Cristian Hoștiuc, editor ZF, și Ionuț Georgescu, CEO Safetech Innovations — un demers prin care publicația a căutat opinia unor experți din piață, pentru a contura lecțiile pe care companiile românești ar trebui să le desprindă din acest incident.
Interviul integral poate fi urmărit aici:
Un atac care nu e izolat, deși pare așa
Fiind o anchetă în derulare, discuția nu a vizat cazul ANCPI în sine, ci mecanismele generale ale unor astfel de incidente, așa cum au fost observate în alte situații similare. Concluzia rămâne aceeași: ceea ce s-a întâmplat la Cadastru nu e un caz singular, ci simptomul unei tendințe mai largi. În mediul privat, atacurile de tip ransomware au ajuns la fel de frecvente și de agresive ca cele care vizează instituțiile publice — diferența e că multe companii aleg să nu le facă publice, de teama impactului asupra reputației sau a valorii de piață.
Atacatorii nu fac distincție între public și privat. Caută breșe pe care le pot exploata financiar, iar organizațiile care nu și-au actualizat infrastructura sau nu și-au instruit angajații rămân ținte facile.
De la săptămâni la zile: viteza s-a schimbat radical
Unul dintre cele mai importante aspecte ale discuției de la ZF Live privește viteza cu care se desfășoară astăzi un atac. Dacă acum câțiva ani un atacator putea petrece între o săptămână și o lună într-o infrastructură înainte de a ajunge la exfiltrarea datelor sau la criptare, astăzi acest interval s-a comprimat la doar două-trei zile. Explicația ține de instrumentarul folosit: atacatorii se bazează tot mai mult pe agenți conduși de inteligență artificială, care scanează automat internetul și identifică rapid vulnerabilități exploatabile, fără să mai fie nevoie de căutare manuală de breșe.
Profilul celor care lansează aceste atacuri s-a schimbat și el, iar vârsta medie a atacatorilor a scăzut vizibil — tot mai mulți dintre ei fiind adolescenți, nu doar adulți cu experiență tehnică.
Punctul de intrare rămâne, însă, același dintotdeauna: e nevoie de o singură „ușă deschisă” — acel „weakest link” despre care se vorbește constant în securitate cibernetică. Restul infrastructurii poate fi bine protejat, dar dacă o singură verigă cedează, întregul sistem devine vulnerabil. De aceea, protecția trebuie gândită ca un tot unitar, nu ca o sumă de măsuri izolate.
„Tehnica atacatorilor s-a schimbat radical odată cu apariția și integrarea Inteligenței Artificiale. Dacă până acum câțiva ani un atac cibernetic se desfășura lent, pe parcursul a unor săptămâni sau chiar luni, timp în care hackerii analizau rețeaua, tatonau terenul și avansau pas cu pas , astăzi vorbim despre o accelerare fără precedent. Folosind agenți autonomi și instrumente bazate pe AI, atacatorii nu mai pierd timpul. În doar două-trei zile — sau chiar în câteva ore — lucrurile se întâmplă instant: vulnerabilitatea este identificată, exploatată, iar datele sunt deja exfiltrate înainte ca victima să înțeleagă ce se intâmplă și să reacționeze”, a declarat Ionut Georgescu, CEO Safetech Innovations.
Cum se desfășoară, în practică, un atac
Dincolo de context, discuția a coborât și în dinamica efectivă a unui incident de tip ransomware: odată ce atacatorii găsesc punctul de intrare, primul obiectiv este localizarea și compromiterea sistemelor de backup — pentru a elimina orice variantă prin care victima s-ar putea recupera fără să plătească. Urmează exfiltrarea și criptarea datelor, iar apoi, negocierea. Chiar și atunci când o companie decide să plătească, nu există nicio garanție că va primi cheile de decriptare corecte sau că datele vor fi recuperate integral — riscul de a rămâne cu informațiile indisponibile persistă indiferent de rezultatul negocierii.
Tocmai de aceea, prevenția contează infinit mai mult decât orice negociere ulterioară unui atac.
România, între conștientizare și maturitate
Nivelul de conștientizare privind riscurile cibernetice a crescut vizibil în ultimii ani în România, dar mediul de business rămâne, per ansamblu, într-o fază de maturizare intermediară. Corporațiile mari și sectorul bancar au sisteme solide de protecție, însă companiile mici și mijlocii rămân expuse. Spre deosebire de piețele din Vestul Europei sau din SUA, unde securitatea cibernetică e tratată ca o investiție strategică obligatorie, în România ea este încă privită, în multe cazuri, drept un cost opțional — până apare un incident grav. În esență însă, nivelul de protecție ține foarte mult de înțelegerea și deschiderea managementului.
Cât costă, de fapt, prevenția
Una dintre întrebările firești pe care le ridică orice discuție despre securitate cibernetică este cea legată de cost, iar Cristian Hoștiuc l-a întrebat pe Ionuț Georgescu explicit ”Ce costuri are o companie pentru a-și asigura un nivel decent de protecție și reziliență?”
Structura financiară a unei protecții reale se împarte, de regulă, în două etape:
- Evaluare și audit inițial — identificarea vulnerabilităților printr-un audit de securitate, cu un cost care se situează, de regulă, până în 10.000 de euro.
- Protecție proactivă și continuă — servicii derulate printr-un centru de operațiuni de securitate (SOC), cu detectare și răspuns la amenințări în regim 24/7, la un cost de câteva mii de euro pe lună.
Pusă în balanță cu pierderile provocate de o blocare totală a activității — zile sau săptămâni de operațiuni oprite, date pierdute, reputație afectată — această investiție lunară devine un efort financiar perfect sustenabil.
„Pentru a avea o securitate cibernetică funcțională, organizațiile trebuie să înțeleagă că protecția este un proces continuu, nu un proiect punctual. O analiză inițială și un audit riguros de securitate, care să arate exact unde sunt breșele din rețea, ajung la un cost de până la 10.000 de euro, o sumă absolut accesibilă pentru orice business care depinde de mediul digital.
Ulterior, prevenția presupune monitorizare și detectare proactivă a amenințărilor în timp real, servicii care se ridică la câteva mii de euro pe lună. Dacă pui în balanță aceste costuri lunare cu riscul de a-ți pierde întreaga bază de date sau de a avea operațiunile blocate săptămâni întregi, este clar că prevenția este infinit mai ieftină decât gestionarea unei crize majore”, a menționat Ionut Georgescu, CEO Safetech Innovations.
Lecția pentru organizațiile din România
Discuția de la ZF Live confirmă un adevăr simplu, dar frecvent ignorat: securitatea cibernetică nu mai este un proiect punctual, ci un proces continuu. Atacurile s-au accelerat, instrumentele folosite de atacatori au evoluat, iar diferența dintre o organizație pregătită și una vulnerabilă se măsoară, în cele din urmă, în capacitatea de a investi din timp în prevenție — audit, monitorizare continuă și un plan clar de răspuns — înainte ca acea „ușă deschisă” să fie găsită de cineva care nu ar trebui să aibă acces.